Echipa lui Nicolo Napoli a confirmat, prin succesul de luni, pronosticul patronului Adrian Mititelu și cel al managerului general, Ilie Balaci. Care a fost secretul victoriei de la Urziceni? Faptul că am revenit în joc. Începusem slab meciul, am luat gol repede, din păcate tot dintr-o fază fixă, dintr-o neatenție. Dar băieții au reacționat bine după reușita lui Galamaz, ne-am revenit și am jucat bine. Cred că am meritat victoria.
A evitat Craiova o criză, prin succesul de luni? Veneam după două eșecuri consecutive, e adevărat, dar nu se poate vorbi de criză, pentru că și cu Dinamo, și cu Timișoara am jucat bine, dar nu am luat niciun punct. Orice meci are istoria lui, dar cred că diferența față de jocurile cu Dinamo și cu Timișoara a fost doar de scor, noi având o prestație la fel de bună.
V-ați temut de Unirea? Era pe primul loc… Eu nu mă tem de nimeni, dar pentru noi era extrem de important să câștigăm, fiindcă am întâlnit o echipă bună, care obținuse rezultate remarcabile în Giulești și la Hamburg. Cred că jucătorii Urziceniului au fost și puțin obosiți, dar sunt bucuros că am profitat de acest lucru și ne-am impus. Echipa este în creștere, joacă mai bine meci de meci și mai ales e bine că ne impunem și în deplasare stilul de joc. S-ar putea spune că suntem pe val.
Ce v-a făcut să mizați pe Stoianof, care nu mai marcase niciun gol în Liga I? Stoianof s-a pregătit bine în ultima perioadă și era timpul să primească și el o șansă, sunt mulțumit că i-am oferit-o pentru că evoluat bine și a marcat golul victoriei. MM Stoica și Dan Petrescu au criticat dur arbitrajul… Arbitrajul a fost unul bun, nu cred că există comploturi, arbitrii sunt și ei oameni și pot greși. Dan Petrescu poate reacționa cum vrea, nu îmi permit să comentez acest lucru.
2 victorii a obținut Craiova în cele trei deplasări la Urziceni pe care le-a avut în Liga I, ambele cu 2-1
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER